Introducere
Autoklass este o companie românească specializată în vânzarea de autovehicule noi și rulate, precum și în furnizarea de servicii post-vânzare, operate conform standardelor brandurilor reprezentate.
Compania este unul dintre cei mai importanți parteneri Mercedes-Benz din România. Cu o echipă de peste 700 de angajați, Autoklass gestionează un volum ridicat de interacțiuni contractuale cu clienți și parteneri, susținându-și poziția pe piață prin rezultate economice solide și o experiență de peste 20 ani în industria auto.
Provocări și motive pentru implementarea unei soluții digitale
Activitatea Autoklass presupune gestionarea unui volum ridicat de contracte si documente. Fiecare tranzacție implică mai multe documente care trebuie transmise, semnate și arhivate într-un mod sigur și conform cerințelor legale.
Procesele tradiționale, bazate pe documente tipărite sau schimburi nesecurizate de e-mailuri, presupuneau timp suplimentar, risc de erori și o experiență mai puțin flexibilă si agreabila pentru clienți – în special în situațiile în care semnarea documentelor trebuia realizată de la distanță.
În plus, volumul mare de documente procesate a creat necesitatea unei soluții care să permită gestionarea eficientă a fluxurilor de semnare și livrare a documentelor.
În acest context, Autoklass a căutat o soluție digitală care să simplifice și să standardizeze procesele de semnare, oferind în același timp o experiență modernă și intuitivă pentru clienții săi.
De ce a avut nevoie Autoklass de o soluție de semnătură electronică?
Pentru a permite semnarea documentelor într-un mod rapid și flexibil, inclusiv la distanță, Autoklass a avut nevoie de o soluție de semnătură electronică care să fie simplă, sigură din punct de vedere juridic și ușor de integrat în procesele existente. Soluția trebuia să susțină un volum ridicat de semnări, fără a afecta experiența clienților.
De ce Namirial?
Autoklass a ales Namirial ca partener pentru implementarea unei soluții de semnătură electronică datorită expertizei solide în digitalizarea proceselor documentare și a capacității de a susține fluxuri de semnare simple, sigure și scalabile.
Soluția Namirial a permis Autoklass să gestioneze eficient procesele de semnare a documentelor, inclusiv în interacțiunile cu clienții la distanță, oferind siguranță juridică și o experiență de utilizare intuitivă. Utilizarea soluțiilor Namirial, începând cu 2019, a sprijinit compania în standardizarea proceselor de semnare și în îmbunătățirea experienței digitale oferite clienților săi. Lunar sunt semnate in siguranta mii de documente, iar acestea sunt arhivate electronic, direct sau prin intermediul interfetelor cu sistemele proprii ale companiei. Au fost astfel simplificate procese de lucru, eliminate documente tiparite si arhive fizice, iar toate acestea au condus la reducerea timpilor si costurilor de procesare si la cresterea nivelului calitativ al serviciilor.
